Ce inseamnă Legalizare în Consulat sau în Ambasadă?
Este vorba despre procedura de certificare a unui document care dovedeşte autenticitatea lui, garantându-i valoarea juridică pe plan internaţional, pentru reprezentantele diplomatice în străinătate: ambasade sau consulate.
Actele și documentele eliberate de către autorităţile străine, pentru a fi valabile în Italia, trebuie să fie legalizate de reprezentanţele diplomatice italiene în străinătate, sau, ca aternativa, la Ministerul Afacerilor Externe. Acestea trebuie să fie traduse în limba italiană și legalizate. În ţările unde este obligatorie traducerea efectuată de un traducator autorizat, legalizarea se face de către traducator, în alternativă se va face pe langa Consulat.
Apostilă și ţările scutite de legalizarea consulară
Ţările aderente la Convenţia de la Haga aplicarea apostilei inlocuieşte procedura de legalizare a actelor și documentelor eliberate de autorităţile străine. Apostila este o certificare care ii oferă valoare juridică pe plan internaţional oricărui act public, certificate, documente şcolare, acte notariale etc. Așadar, pentru aceste țări nu este obligatorie legalizarea consulară, este suficientă doar aplicarea apostilei pe documente sau acte pe langa Prefecturi/Tribunale/Judecătorii în țara care a emis documentul fără să le prezentăm la reprezentanţele consulare straine.
Așadar, o persoană care provine dintr-o țară care a aderat la această convenție nu are obligaţia să se deplaseze la reprezentanţa consulară și să ceară legalizarea, se poate adresa direct autorităţilor de competenţă desemnate în fiecare Stat pentru obţinerea apostilei pe document. Urmând acesti pași, documentul va fi recunoascut în Italia.
Sunt scutite de legalizare cu condiţia să poarte Apostila actele și documentele eliberate de Statele care au aderat la Conventia de la Haga din 5 octombrie 1961:
Andorra, Anguilla, Zona Antarctica Britanica, Antigua și Barbuda, Antilele Olandeze, Argentina, Armenia, Aruba, Australia, Bahamas, Barbados, Belize, Bermude,Bielorusia, Bosnia-Hertegovina, Botswana, Brunei, Bulgaria, Insulele Caimanne, Cipru, Columbia, Dominica, Ecuador, El Salvador, Estonia, Falkland, Fiji, Georgia, Japonia, Gibraltar, Grenada, Guadalupe, Guernsey, Hong Kong, Insulele Cayman,
Insulele Gilbert și Ellice, Insulele Marshall, Insulele Normande, Insulele Britanice, Insulele Turcks și Caicos, Insulele Virgine Britanice, Insulele Wallis și Futura, Israel, Jersey, Iugoslavia, Kazakhistan, Lesotho, Letonia, Insulele Hebride, Liberia, Lituania, Macao, Malawi, Malta, Man, Mauritius, Mayotte Martinica, Mexic, Miquelon, Moldova, Montserrat, Namibia, Niue, Noua Zeelanda, Panama,
Polinezia Franceză, Principatul Monaco, Riunione, Republica Corea (Corea de Sud), România, Rusia, Saint Christopher și Nevis, Santa Lucia, Insula Sfanta Elena, Serbia-Muntenegru, Seychelles, Suriname, Elvetia, Swaziland, Statele Unite ale Americii, Africa de Sud, Tonga, Trinidad și Tobago, Ucraina, Vanuatu, Venezuela, Insulele Virgine Britanice
Ce documente se apostilează sau legalizează în Consulate sau Ambasade?
- facturi de export
- certificate
- acte notariale constituire societăți în străinătate
- contracte bilaterale pentru colaborări comerciale
- copii legalizate
- documente şcolare
- alte documente asemănătoare